Substante si produse chimice

tipareste trimite pe mail

 Descriere

Detalii

Autor: APM Vaslui,
Adăugat: 2011-02-17 09:40:21
Ultima actualizare: 2011-02-17 09:55:59

      

        Chimicalele  joacă un rol esenţial în societatea zilelor noastre. Le folosim în fiecare zi, de la medicamente, la maşini, şi de la materiale de construcţii, la jucării.

        UE consideră că reducerea riscurilor pentru om şi pentru mediu până la nivelurile de siguranţă agreate, trebuie să fie scopul principal al legislaţiei de mediu iar analiza de risc şi evaluarea riscului trebuie să rămână pietre de temelie ale legislaţiei europene.

        Domeniul chimic este vast, iar substanţele şi preparatele chimice periculoase sunt multe şi cu proprietăţi diferite, efectele acestora simţindu-se atât asupra mediului cât şi asupra sănătăţii populaţiei. Referitor la aceste substanţe şi preparate chimice periculoase, se urmăresc:

- acţiunile lor asupra mediului şi a sănătăţii populaţiei;

- originea şi înregistrarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase;

- distribuţia acestora în aer, apă, sol;

- precum şi deşeurile chimice, degradarea substanţelor şi preparatelor chimice.

         Principiile care au stat la baza activităţilor ce implică  substanţe şi preparate chimice periculoase, sunt:

- precauţia în gestiunea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, în vederea prevenirii pagubelor faţă de mediu şi sănătatea populaţiei;

- transparenţa faţă de consumatori, asigurându-se accesul la informaţii privind efectele negative pe care le pot genera substanţele şi preparatele chimice periculoase;

- securitatea operatorilor care gestionează substanţe şi preparate chimice periculoase.

          Datorită riscului pentru mediu şi sănătatea umană reprezentat de substanţele şi preparatele chimice periculoase, managementul şi monitorizarea acestora prezintă interes deosebit din partea tuturor factorilor responsabili.

          Armonizarea legislaţiei naţionale cu actele normative europene în domeniu reprezintă una din priorităţile autorităţilor competente.


X

Clic aici pentru a închide harta



Alegeți un județ de pe hartă pentru a fi redirecționat spre autoritatea locală.